Consiliu eparhial la Arad: Mitropolitul Ioan a felicitat clerul arădean pentru implicare în filantropie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Consiliu eparhial la Arad: Mitropolitul Ioan a felicitat clerul arădean pentru implicare în filantropie

[2021-01-23]
de Gheorghe Anghel

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a prezidat vineri şedinţa Consiliului Eparhial de la Arad şi i-a felicitat pe clericii eparhiei pentru implicarea în activităţile filantropice. Mitropolitul a apreciat, în special, mobilizarea preoţilor în timpul stării de urgenţă (de anul trecut) prin oferirea de aparatură medicală, alimente, hrană caldă, măşti şi alte produse persoanelor implicate în lupta contra noului Coronavirus.
La nivelul întregii patriarhii, în cele două luni, au fost oferit ajutoare în valoare totală de peste 4,3 milioane euro (20.896.872 lei) persoanelor vulnerabile şi instituţiilor medicale afectate de pandemia Covid-19.
La şedinţa desfăşurată la centrul eparhial, Mitropolitul Ioan a evidenţiat importanţa intensificării acţiunilor bisericeşti în viaţa credincioşilor printr-o bună conlucrare între ostenitorii Centrului Eparhial şi preoţimea arădeană.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a participat la întâlnire, fiind invitat de Arhiepiscopul Timotei al Aradului, conform tradiţiei locale.
Membrii Consiliul Eparhial, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului Eparhial şi Părinţii Protopopi au avut ca principal punct pe ordinea de zi audierea, analizarea şi definitivarea Rapoartelor Generale ale Sectoarelor administraţiei eparhiale, în vederea prezentării acestora spre ratificare Adunării Eparhiale.
Părinţii consilieri au prezentat Rapoartele generale privind activitatea desfăşurată în anul 2020 în cadrul sectoarelor pe care le coordonează.
Te Deum
În paraclisul Centrului Eparhial, după întrunire, Preasfinţitul Părinte Emilian Crişanul a oficiat o slujbă de mulţumire pentru darurile revărsate de Dumnezeu asupra Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei care şi-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Timotei.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de felicitare cu prilejul momentului aniversar.
Arhiepiscopul Timotei a mulţumit Părintelui Mitropolit Ioan „pentru toată purtarea de grijă faţă de Eparhia Aradului, precum şi tuturor membrilor Consiliului Eparhial pentru contribuţia adusă în ogorul Bisericii arădene în anul trecut, un an cu epidemie şi multe încercări”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1160, Ultimul acces: 2026-10-12 03:07:30